Cablare Structurata


Cablarea structurata reprezinta un set de standarde ce determina modalitatea de instalare a cablurilor ce intra in componenta retelelor de date sau voce din centre de date, birouri sau cladiri. Aceste standarde determina modul de cablare in formaţie 'stea', in care toate prizele de date sunt conectate la un patch panel central (montat, de obicei, intr-un rack de 19 toli), de unde poate fi determinat exact modul in care vor fi utilizate aceste conexiuni.

Fiecare priza de retea poate fi legata (prin intermediul patch panel-ului) la un switch de retea (montat in acelaşi rack) sau la un patch panel cu rol de bridge catre un sistem telefonic PBX, realizandu-se astfel conexiunea la un port de voce. Standardele internationale de cablare structurata sunt: ISO 11801, ANSI/TIA/EIA-568-A, ANSI/TIA/EIA 568-B si CENELEC 50173. Sistemul de cablare propus de UNS se bazează pe standardul ANSI/TIA/EIA 568-B deoarece defineste standardul de instalare sisteme de cablare pentru cladiri comerciale pentru a suporta atat retele de date, cat si voce si video. De asemenea acest standard defineste criteriile tehnice si de performanta pentru cablare.

Avantajele unei cablari structurate:

  • mutarea cu usurinta a departamentelor fara cheltuieli suplimentare
  • trafic de date la viteza mare
  • modificari de structura a retelei de date si voce extrem de simplu de efectuat
  • integrarea cu centrale telefonice
  • identificarea si remedierea problemelor de retea mult mai usor si intr-un timp foarte scurt
  • problemele de retea sunt foarte rare si de cele mai multe ori sunt izolate
  • fiabilitate care tinde spre 100%